Etichete

marți, 29 septembrie 2020

Ședință

 Ședință cu părinții luni, 5 octombrie 2020, ora 19 pe Meet.

Veți primi link-ul cu invitația cu câteva minute înainte.

Programul școlar

Intrarea se face de la ora 7.45.

Cursurile încep de la ora 8.

Cursurile se termină:

Luni - 11.30

Marți - 11.30

Miercuri - 11.30

Joi - 11.10

Vineri - 11.30

Regulamentul de ordine interioară

 

MĂSURI INTERNE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE 



ÎNCEPEREA CURSURILOR


 - Cursurile se desfășoară între orele 8:00 si 18:35. 


- Elevii sunt obligați să poarte mască, să aibă dezinfectant, markere personale și să respecte distanța de minim 1 m. 


- Elevii sunt datori să intre în clase cu 5 minute înainte de începerea primei ore de curs. 


- Intrarea în școală se face organizat, în liniște, elevii vor fi însoțiți de cadrul didactic cu care au prima oră. 


- Se interzice categoric intrarea elevilor în clasă după începerea orei de curs.


- La începerea orei de curs, elevii sunt obligați să aștepte în liniște, în bancă, venirea profesorului/învățătorului. 


- Este interzis cu desăvârșire accesul în școală și în curtea școlii a persoanelor din anturajul elevilor , părinților, 

toxice, exploziv-pirotehnice, iritant -lacrimogene sau ușor inflamabile precum și orice alte obiecte care pot provoca accidente. 


- Este interzisă cu desăvârșire introducerea în școală a băuturilor alcoolice, țigări și stupefiante. 




ÎN TIMPUL ORELOR DE CURS 


- În timpul orelor, elevii sunt datori să păstreze ordinea și liniștea și să poarte mască. 


- Elevul ascultat este dator să prezinte carnetul de note fără să aștepte intervenția profesorului. 


- Se atrage atenția elevilor că suflatul și copiatul sunt considerate abateri grave și sunt pedepsite ca atare. 


- Se interzice scrierea temelor în clasă; 


- Se interzice elevilor să arunce hârtii sau resturi alimentare pe jos, să ascută creioanele sau să scrie și să deseneze pe bănci, să zgârie mobilierul și pereții. 


- Este interzis elevilor să părăsească unitatea de învățământ în timpul desfășurării programului școlar. Acest lucru este permis doar cu aprobarea directorului, profesorului, dirigintelui în baza solicitării familiei acestora. 


- Elevii sunt obligați să utilizeze foarfeca, instrumentele de scris, pensulele personale fiind interzis schimbul de obiecte între ei. 


ÎN LABORATOARE / CABINETE/ SALA DE SPORT 


- Elevii trebuie să se prezinte la ora indicată in ținuta corespunzătoare, în fața laboratorului și să aștepte în perfectă ordine și liniște venirea profesorului. 


- Accesul elevilor în sala de sport se face doar în prezența profesorului și în echipamentul corespunzător. 


- Elevii au obligația să utilizeze corect instalația electrică, să nu umble la întrerupătoare sau la prize mai ales cu mâna udă. 


- Elevii sunt datori sa păstreze disciplina, curățenia, să nu strice mobilierul/aparatura, decât sub supravegherea profesorului și să respecte distanța și să evite interacțiunile inutile. 


ÎN RECREAȚIE 


- Sunt interzise staționarea pe scări, urcarea sau coborârea pe balustrade, staționarea în fața cancelariei sau a secretariatului. 


- În timpul pauzei elevii se vor deplasa respectând marcajele, evitând interacțiunea cu elevii de la alte clase, vor purta măști, se vor spăla pe mâini înainte și după masă, înainte și după utilizare toaletei conform Ordinului ME și MEC. 


- Se interzice jocul cu mingea pe culoare sau în clase. 


- Se interzice aruncarea cu diverse obiecte pe fereastră. 


- Se interzice aplecarea peste fereastră. 


- Elevii au obligația să utilizeze corect instalațiile sanitare.

marți, 22 septembrie 2020

Platformă Google Classroom

     Doamna informatician ne-a făcut platforma Google Classroom pentru acest an școlar. Vă rog să verificați Gmail-ul fiind logați cu contul de gmail care se termină în @școala309.ro și acceptați invitația de a vă alătura grupului clasei.

      Dacă nu reușiți prin această metodă sau nu găsiți mailul cu invitația îmi comunicați numele mail-ului ca să vă retrimit invitația sau intrați în clasa de Google Classroom:

 https://classroom.google.com/c/MTY0NTI4NDkyOTMw?cjc=jitakb7

joi, 10 septembrie 2020

Prima zi de școală

-  Prezența fizică a copiilor la cursuri este obligatorie. Excepție fac cei care au afecțiuni incompatibile cu aceasta. Acest lucru se dovedește cu acte medicale de la medicul specialist. 

- Părintele este obligat să evalueze starea de sănătate a copilului în fiecare dimineață înainte de plecarea la școală, să-i ia temperatura și în situația unor suspiciuni să ia măsuri corespunzătoare. 

-  Elevii vor intra împărțiți în două grupe în ordine alfabetică. Prima grupă, prima jumătate de clasă, a doua grupă, a doua jumătate de clasă.

-  În prima zi de școală ne vom vedea: 
                               - prima grupă de elevi între orele 8-8.50
                               - a doua grupă de elevi între orele 10-10.50
- Vom intra pe la intrarea profesorilor, elevii vor fi luați la prima oră.

 - Părinții nu au voie în incinta școlii și nici în curtea școlii. Eventualele probleme care trebuie rezolvate la secretariat, cabinet se pot face prin programare. 

-  Consultațiile cu părinții se fac telefonic. 

- Elevii vor purta mască și vor avea una de rezervă în ghiozdan, se vor dezinfecta la intrarea în școală și la ieșire, se vor deplasa păstrând distanța între colegi de minim 1 m pe traseele marcate. Vor avea un marker pentru scrierea pe tablă de culoare albastră la ei. 

 Eventualele modificări vă vor fi comunicate.

Ce învățăm în clasa a III-a?











marți, 1 septembrie 2020

Necesar rechizite pentru clasa a III-a

Limba și literatura română
- caiete dictando

Matematică
- caiete de matematică
- trusă de geometrie

Științe ale naturii
- caiete de biologie

Limba engleză
- caiete dictando

Educație civică 
-  caiet dictando

Arte vizuale și abilități practice
- bloc de desen 
- pensule de diferite dimensiuni
- acuarele tip pastilă
- pahar de plastic
- paleta pentru amestecat culori
- coli colorate
- hârtie creponată
- foarfecă
- lipici solid
- frunze presate

Muzică și mișcare
- caiet de muzică

Religie
- caiet dictando
- dosar de plastic cu fișe protectoare

Educație fizică și sport
- echipament sportiv
- adidași

Penarul trebuie să conțină:
- stilouri cu cerneală albastră
- pix verde
- creioane
- radieră
- ascuțitoare
- riglă

Alte materiale necesare:
- dosar de plastic cu câteva fișe protectoare


   Toate materialele trebuie copertate și etichetate cu numele copilului.
    Elevul trebuie să fie verificat zilnic să aibă materialele necesare pentru orele din orar pentru a se evita împrumutul de la alți colegi.


     Pentru începutul anului școlar fiecare elev are nevoie de adeverință pe care să scrie că este apt pentru a participa la orele de Educație fizică și sport sau scutire.